Rastignit Intre Cruci - Vasile Lupasc

CAVALERII

De când Vlad Vodã Dracul cãzuse la Bãlteni, cei trei cavaleri îsi retrãiau în fiecare zi cosmarul. Parcã mai auzeau încã vocea lui Vodã poruncindu-le sã se scape cu fuga, mãcar ei: "Voi sã fugiti si sã nu lãsati tara pe mâna lor. De-o sã ajungã domn Dan, turcu` o sã intre aici fãrã nicio piedicã. Voi

trebuie sã trãiti si sã ridicati iar poporul. Si sã aveti grijã de Vlãdut! Sã-l aduceti înapoi. El stie ce sã facã! Plecati, eu o sã-i tin în loc o vreme." Ler nu-l mai auzea. Putin mai în fatã, se proptise pe picioarele lui mari si cu ochii goi privea mica oaste a lui Dan care se apropia în goana cailor. Cum stãtea acolo, cu vântul viscolos al iernii smuncindu-i pletele, pãrea înfipt în pãmânt de când lumea. Sabia lui prea mare pentru alt trup urla si ea odatã cu crivãtul. "Plecati, vã poruncesc! Pe mine mã vor! Pe voi n-o sã vã mai urmãreascã!" striga Vodã, dar prietenii lui zâmbeau trist si gândul îi purta departe, spre Târgovistea unde trãiserã atâtea zile senine si unde nu aveau sã mai ajungã niciodatã. Pentru voievod ar fi coborât pânã în iad sã-l judece pe Satan, iar dacã acum sosise clipa lor cea de pe urmã, erau bucurosi cã sunt împreunã pânã la capãt.